Mituri urbane in locuri ale memoriei. Elemente din Bucurestiul epocii comuniste
- Andrei Hagherlacher
- Sep 22, 2020
- 16 min read
Introducere
Expresia “locuri ale memoriei”, discutata de Pierre Nora, sustine ca nu exista o realitate obiectiva si nici o colectivitate clar delimitata care sa o receptioneze. Prin aceasta nu s-ar intelege ca, in exteriorul psihicului nostru, nu ar fi nimic, ci faptul ca nu putem sti ce se afla acolo. Evenimentele care fac istoria sunt povestite, si nararea lor devine un discurs public. Individul nu a participat la actiuni dinaintea nasterii sale, de aceea el se insereaza intr-un cadru explicativ furnizat de o instanta cu autoritate. Si, chiar daca ar fi participat la un fapt, setul de valori primit prin educatie, motivatiile sale, precum si grupul social care ii conditioneaza rememorarea, determina ca individul sa nu fie capabil de a descrie obiectiv un eveniment.1
Deosebim, alaturi de J-P.Sartre, intre imaginatie si rememorare.2 Primul este un act individual, al doilea colectiv. Este drept, modernitatea a adus in fata ratiunea, calculul, eliminand fanteziile. Pe acest temei, la Bergson, imaginatia se transforma in memorie.3 Aici, credem noi, se face o confuzie intre imaginatie si traire. Actul dintai presupune constiinta ca ceea ce iti imaginezi este ireal, cel de-a doilea ca participi la rememorarea unui eveniment care s-a intamplat cu adevarat. Avand in vedere problema “realitatii obiective”, se considera ca un ceva obiectiv exista, asa incat istoricii sa aiba dreptul de a-l prezenta drept adevar. Aparent, istoricul incearca sa vada pozitia, motivatiile, relatiile unui actor, pentru a indeparta subiectivitatea acestuia fata de modul in care a narat un eveniment. In acest mod, istoriei ii este contestat statutul de stiinta, ea fiind redusa la o suma de naratiuni.
Din punctul nostru de vedere, semnificatiile pe care o colectivitate si le construieste, permitandu-i apoi sa rememoreze un fapt, apar cu dificultate, sunt rodul unor interactiuni continue si de durata. Este greu de crezut ca schimbarea unui regim politic poate la fel de repede sa modifice reperele identitare ale unei colectivitati. Din acest motiv, discursul “locurilor memoriei” a simtit nevoia sa puna la indoiala existenta unei colectivitati tipice, de exemplu poporul. Dorinta de a fragmenta viziunea unitara asupra realitatii, care ii strangea pe oameni impreuna, a dus la aparitia miturilor moderne, adica a povestirilor scurte despre intamplari in general din lumea urbana, inlocuind miturile sacre, misterele traditionale.
In aceasta lucrare, vom continua prin prezentarea unui cadru general al regimului comunist, si a modului in care metropola (in acest caz, Bucurestiul) a devenit spatiul unor noi mituri, repere identitare, specifice epocii comuniste. Apoi, vor fi exemplificate mai multe naratiuni construite in jurul unor locuri din Bucuresti.
Bucurestiul socialist – cadru general
Maria Banus descria, in 1976, schimbarile rapide din Bucuresti. Stilul provincial, cu ulicioare, arbori, curti suprapuse, era in opozitie cu “padurea de blocuri”, uriasele complexe comerciale si hale. In fata ritmului de constructie, “nu se poate sa nu ai un soc” – spune autoarea -, vazand proportiile cartierelor satelit din Drumul Taberei, Militari, Titan, Berceni. Cartea este un album cu fotografii, comentate cu entuziasm de George Serban. Intr-o poza, ni se arata impozantele coloane ale Garii de Nord. Oamenii sunt adunati la baza lor, imbracati cu camasi, purtand genti. Atmosfera pare a fi plina de sens, prospera, optimista. Altcineva ar vedea in schimb claustrarea, respingerea oamenilor de catre constructiile din beton. O alta fotografie arata Piata Universitatii. Se remarca “Daciile” identice, numeroase, si ordinea data de sagetile de orientare de pe sosea. Apar controlul si lipsa inovatiei. Pozele cu bulevardele Balcescu si Magheru prezinta contrastul dintre un manunchi de pomi sufocand locatarii de la etajele inferioare ale unui imobil, si blocurile noi, inclusiv un turn de peste 12 etaje. Sensul este ca daca a ramas ceva nedistrus, acel lucru este impins spre margine. Pe Lipscani e inghesuiala, masinile circula aliniate in sir indian. Din aceeasi categorie, fenomenul “cozii” reprezinta locul unei intalniri fortate cu toti ceilalti. Discutiile devin adesea de complezenta. Unii considerau acele vremuri ca “fara griji”, cand nu resimteau pericole, dar multi altii au fost inchisi ori au murit in temnitele comuniste. Care era adevarul despre regim?
George Serban are placerea de a ne prezenta contraste. Spre exemplu, Biserica Enei apare pe fundalul Intercontinentalului. Familiaritatea celei dintai se afla in totala opozitie cu caracterul alienant, si luminile stralucitoare ale hotelului. Casa Scanteii este lipsita de diversitate. Casa Scanteii ridicata intre 1952 si 1957, a imprumutat arhitectura sovietica. In fata cladirii se observa statuia lui Lenin.
Regimul comunist aducea grandoare, imensitate, in acord cu vocatia lui de salvator al proletariatului. Noile constructii erau casele muncitorilor, iar orasul – spatiul existentei acestora, un loc mantuitor. Misiunea regimului s-a transferat asupra conducatorului. Acesta si-a creat un cult al personalitatii, ordonand manifestatii grandioase de sprijin, adorare. Dar filosofia lui era ateismul. Dupa Joseph Lewis, ateismul pune Umanitatea pe un plan, considerand ca “dragostea pentru umanitate este un ideal mai inalt decat dragostea pentru Dumnezeu”5. Urbanismul, datand din 1910 ca “stiinta si teorie a asezarii umane”, inaugurat de arhitectul francez de origine elvetiana Le Corbusier, a venit sa rezolve o problema: amenajarea orasului masinist.6 S-a introdus unitatea de locuit, prin inventarea betonului armat si a ascensorului, provocandu-se atomizarea. Constrangerea este sinonima, pentru Le Corbusier, cu eficacitatea: “Nimic nu mai e contradictoriu... fiecare isi ocupa locul, bine aliniat in ordine si in ierarhie”7 Si, mai departe: “Lumea are nevoie de armonie si de a se lasa condusa de armonizatori”.8
In acest cadru, puterea politica a pus in circulatie mituri pentru a-si sustine ideologia. Sensul initial al mitului, cel de povestire sacra (descris de Mircea Eliade), a fost completat cu cel de mistificare, camuflaj, avand si o functie de insufletire creatoare a indivizilor.9 Mitul politic are o functie explicativa, oferind chei pentru intelegerea prezentului, si totodata un rol mobilizator. Discursul mitic are logica, elementele care construiesc povestirea fiind grupate in serii identice, structurate in asociatii permanente.10
Mitul “Varstei de Aur” ne duce spre un trecut legendar. De fapt, ne proiecteaza intr-un timp nedatat, in care evocarea nostalgica se impleteste cu asteptarea plina de speranta a intoarcerii. Progresul, istoria, crede Rousseau, determina decadenta.11 In legatura cu mitul “Unitatii”, o metropola precum Bucurestiul isi poate impune stilul de viata asupra intregii tari, devenind motorul industrializarii si al dezradacinarii. Michelet descria astfel capitala Frantei: “Prin Paris, generalul s-a impus asupra particularului. [..] Parisul se hraneste din carnea si sangele fiecarei provincii care alcatuieste natiunea franceza”. El “inghite viata cruda, si o transfigureaza”. In acest punct s-a afirmat “impunatoarea si abstracta realitate a Patriei”, iar “fatalitatea spiritului local a fost inlaturata, omul a scapat de tirania ambientului natural”.12
Mircea Eliade completeaza ideologia comunista13 cu unul din marile mituri “salvatoare” ale sfarsitului (eshatologice), anume mitul Celui Drept, care prin suferinta lui va schimba lumea. Triumful sau final, - al proletariatului -, tradus in societatea fara clase si disparitia tensiunilor istorice, aduce o Varsta de Aur. In urma luptei finale dintre Bine si Rau, Istoria se sfarseste, iar conflictele determinate de proprietate si mijloacele de productie se incheie.
Acesta este idealul societatii comuniste insa pentru a-l atinge trebuie indepartati sau redusi la tacere toti dusmanii ideologiei prin orice metoda: arestari abusive, tortura, internare in spitale psihiatrice, santaj, control al vietii sociale s.a.m.d. Dupa abdicarea fortata a regelui in 1947, noul regim instaurat incepe, in 1948, represiunea oficiala. Nu era nevoie sa fii un opozant activ al partidului comunist pentru a fii arestat, era de ajuns sa fii inscris in alt partid, era de ajuns o banuiala, o declaratie rauvoitoare, sau pur si simplu sa faci parte dintr-o categorie sociala “indezirabila” cum ar fii intelectualii. Mai mult chiar este graitoare remarca facuta de unul dintre conducatorii comunisti din acea perioada, Pantelimon Bodnarenco: “Cati nu am arestat noi pentru ca aveam nevoie de casele lor!”. 14
In aceste conditii noul regim instaurat a constituit un real soc pentru societatea romaneasca, deoarece toate regulile cunoscute pana atunci erau incalcate: libertatea individuala – cea mai importanta, libertatea presei, justitia care nu mai asigura respectarea acestor drepturi, pierderea locurilor de munca si excluderea din institutii de invatamant. Graitoare in acest sens este urmatoarea declaratie a unui fost detinut politic: ”Mie mi s-a parut un fel de gluma. Nu aveam o reprezentare clara a ceea ce se putea intampla si mi s-a intamplat mai apoi” (P. Tudose)15. Oamenilor nu le venea sa creada ca asa ceva se poate intampla si totusi traiau cu frica de a fi ridicati la orice ora din zi sau din noapte si dusi in inchisori, torturati, chiar omorati. In fiecare localitate din tara exista cate un detinut politic. Motivul arestarii putea sa il constituie simplul fapt ca aveau mai mult pamant si atunci erau acuzati ca sunt chiaburi, insa ceea ce doreau comunistii era sa inspire teroarea si in randul celorlati, arestatul fiind dat ca exemplu negativ.
“Romania postbelica a avut parte de unul dintre cele mai severe regimuri represive care a functionat in tarile fost comuniste.”16
Identitatea sociala a romanilor de pana atunci a fost puternic zdruncinata, indivizii, in marea lor majoritate, nu se mai puteau raporta la sistemul de credinte, valori, ideologii cunoscute de ei. Adrian Neculau cred ca atunci “cand mediul cunoaste o ruptura grava, actorii sociali nu mai au repere la care sa se raporteze, traiesc acut tensiunea momentului si intra in deruta, nu-si gasesc echilibrul”17
O alta metoda de a intimida si controla indivizii cu “origine nesanatoasa”, pe langa metoda arestarii, a fost introducerea “colocatarilor” in casele acestora.Totodata regimul rezolva intr-o anumita masura si lipsa acuta de locuinte survenita in urma stramutarii oamenilor de la sat la oras in vederea constituirii “clasei muncitoare”. Se limitase spatial de locuit in propria casa, iar cei vizati in mod special erau fosti proprietari ai caselor nationalizate, care deveneau in cel mai bun caz chiriasi.”S-a petrecut astfel ceea ce, mai inainte ne paruse multora incredibil”18
O data cu trecerea timpului, socul isi pierde din intensitate, iar conducerea comunista pare sa isi slabeasca stransoarea, ceea ce e doar aparent, pentru ca in realitate devine mai puternica, instituind o continua nesiguranta, foame, frig, dar mai ales frica fata de ofiterii Securitatii, confruntarea cu acestia fiind asociata cu riscul mortii, dupa cum subliniaza Radu Clit.19
Cultul personalitatii si frica de Securitate, prezenta, intr-o mai mare sau mai mica masura, pe tot parcursul celor 50 de ani de comunism, la fel ca si grija de a nu spune ceva impotriva regimului ca nu cumva sa fii auzit de vreun informator sau colaborator al potitiei secrete, au mentinut un mediu de suspiciune fata de ceilalti si o tensiune care trebuia eliberata.
Acest lucru s-a produs la nivelul oralitatii prin zvonuri, bancuri, in principal vizand conducerea, iar la nivelul publicatiilor literare prin codificari ale mesajelor transmise, a caror neajuns era totusi faptul ca deveneau mai greu de inteles. “Limbajul aluziv, eliptic ori criptat prin recursul la limbaje tehnice era o buna metoda de a evita cenzura.”20 “Comunistii erau, in fond, ca si populatiile primitive, adeptii gandirii magice – daca nu vorbeai despre ceva era ca si cum realitatea respectiva nici n-ar fi existat.”.21
Dar se vorbea….
Folclorul urban raportat locurilor memoriei – prezentare generala
In contextul diverselor locatii din Bucuresti s-au nascut de-a lungul perioadei comuniste, mituri si legende urbane22. Acestea sunt, alături de zvonuri, bârfe, bancuri, fabule, o forma semnificativa a discursului social cotidian23 , principala caracteristica distinctiva fiind ca apar in momente şi locuri diferite şi au multe variante. De cele mai multe ori sunt simple poveşti despre evenimente neobisnuite, amuzante şi inspaimantatoare, bazându-se pe teme referitoare la aspecte ale lumii moderne, ale caror variatii se gasesc in diferite locuri şi momente ale timpului, continand uneori si implicatii morale. 24
Vorbind despre folclorul urban antropologul Michal Bouchard25 atentioneaza: chiar daca legendele urbane sunt vazute ca manifestari moderne, in functie de structura şi rol, ele nu sunt prezente numai in urban şi nu sunt neaparat legende in strictul sens al cuvantului. In pofida faptului ca au un caracter superficial, sunt considerate ‘mostenitoarele folclorului traditional’26
Sunt expresii verbale care circula prin procesele colective, de cele mai multe ori fiind transmise prin cale orala, avand un caracter anonim. Acest tip de transmitere, folosit şi în societăţile tradiţionale, a căpătat valenţe noi. Astfel, povestirile sufera distorsiuni prin transmitere, unele detalii adaugate au rolul de a face mesajul mai plauzibil iar unele aspecte inlocuite si adaptate au rolul de a-i oferi un caracter autohton. Durata de viata a unui mit urban este relativ scurta, fapt ce-i pastreaza prospeţimea. Odată cunoscute, confirmate sau infirmate, după ce au atins un nivel de circulaţie ridicat, nu mai trezesc interes. 27 Lasă astfel loc altor mituri ce apar în funcţie de nevoia societăţii. Miturile active dintr-o perioada definite sunt strans legate de aspecte de interes cotidian, satisfacand nevoia acestora de a fi evidentiate. Pornesc uneori de la intamplari reale sau aspecte concrete si reflecta “mentalitatea si anxietatile omului modern in fata unor primejdii” in fata carora este indecis.28 De aici, se naste si una din functiile de baza a legendelor urbane si anume de a exprima semnificatii, evidentia moravuri in antiteza cu valori sociale sunt de parere Nicholas DiFonzo si Prachant Bordia (2007).29 Daca incercam sa analizam atent structura unui mit urban apelam la aceiasi autori care identifica urmatoarele elemente: povestea are cel putin o idee de baza, poate avea o ‘intriga’, un ‘punct culminant’ si un ‘deznodamant’.
Miturile urbane sunt si un tip interesant de informare neoficiala fapt ce va fi relevant prin exemplele din partea urmatoare a lucrarii.
De ce societatea comunista a fost un mediu bun de propagare a folclorului urban? Brunvald (1981) crede ca legendele urbane se raspandesc in contexte in care intelesurile, sensurile, sunt formate prin comunicare orala, prin povestire - unde fragmentele de viata sunt interpretate ca o forma de divertisment (Brunvand, 1981). De aici reiese şi una din cele mai importante functii ale legendelor urbane: acordarea de sens unor fapte sociale. Contextul in care apar şi se raspandesc este nevoia generala de sens, nevoie arhiprezenta in societatile comuniste. Si Kapferer30 vede in importanta contextului (spatiu, timp) pentru o legenda urbana, o diferentiere fata de zvonuri. Pentru ca pot fi descoperite locuri diferite, variante ale aceleiasi povestiri, Kapferer le numeste migratorii.31
Folclorul urban raportat locurilor memoriei – exemplificari
Vom trece in revista cateva mituri urbane localizate in Bucuresti.32 Se va tine cont si de contextual spatial dar si de cel cultural si se vor umari temele prezente in fiecare povestire. Unul din scopurile exemplificarilor de naratiuni construite in jurul unor locuri din orasul Bucuresti este de a releva, pe langa relatia loc al memoriei-mit urban, rolul pe care aceste povestiri il pot juca in constructia culturala. De obicei, acestea insufletesc locurile atribuind astfel identitate locatiei dar si oamenilor care interationeaza cu acel loc.33 Toate aceste locuri sunt, din punct de vedere cultural, construite prin interactiune umana. David Harley (1993) crede ca ‘locatia’ este deopotriva realitate fizica si construct social. 34
Metrou secret/personal al lui Ceausescu
Varianta I
Se spune ca s-a încercat în epoca de aur construcţia unei linii de metrou care să facă legatura între casa poporului şi aeroportul otopeni, iar pe aceeaşi rută Ceasescu dorea ca toţi oaspeţii străini să treacă printr-un tunel ca să vadă numai centrul civic, Casa Poporului.
mit urban trimis de Adi
Varianta II
Prin anii *80, glorioasa epoca de aur a regimului comunist, o data cu propunerea noului centru civic si al lucrarilor la sistemul de transport subteran, s-a zvonit k Ceausescu si-ar fi facut un metrou personal (nu chiar atat de personal, si pt sotie&family), cu linie speciala care ajungea la Casa Poporului si urmarea arterele principale de metrou din oras.
mit urban trimis de Anca
Cadru general: Mijloc de transport in comun
Cadru specific: Metroul din Bucuresti
Functie: atribuire de valoare unei locatii, in conformitate cu realitatea informala
Efect: ironizarea conducatorului statului.
Constructia metroului bucurestean a intrat in planurile autoritatilor cu scopul de a dezaglomera traficul de suprafata. Intre 1972 – 1975 s-au facut studii preliminare apoi s-a trecut la proiectarea si constructia metroului. Pe data de 19 noiembrie 1979 primul tronson al magistralei I, in lungime de 8,1 Km cu sase statii, pe distanta Semanatoarea - Timpuri Noi (statiile Semanatoarea, Grozavesti, Eroilor, Izvor, Piata Unirii, Timpuri Noi) dat in exploatare, in beneficiul calatorilor.35 Alaturi de alte proiecte ‘magnifice’cum ar fi Casa Poporului, dincolo de implicatiile sale practice benefice, devenind un mijloc de transport util capitalei, aveau menirea de ai consolida conducatorului cultul personalitatii. Un lucru demn de mentionat este acela ca, dintre toate metrourile existente in lume, doar cel bucurestean a fost construit in intregime fara nicio asistenta de specialitate straina.36
Presupusa linie de metrou construita trebuia sa faca legatura intre Casa Poporului si Aeroportul Otopeni marcheaza faptul ca in ciuda statisticilor cu care se mandrea Romania, oamenii stateau la cozi interminabile pentru necesarul de hrana, ceea ce nu corespundea inaginii pe care Ceausescu dorea sa o afiseze oaspetilor straini. Acestia ar fi trebuit sa vada doar realizarile minunate ale comunismului si anume Casa Popurului si centrul civic. Desi, este aproape sigur ca acest mit este fals, a facut mult timp valva in randul bucurestenilor.
Înfăţişarea staţiei de metrou Piaţa Romană
La al doilea tronson, între Piaţa Victoriei şi cea a Universităţii nu mai era nici o altă oprire. Specialiştii insistau să se facă o staţie intermediară, în Piaţa Romană. Ceauşescu ar fi refuzat, spunând că oamenii s-au cam îngrăşat şi că ar trebui să mai facă mişcare, mergând pe jos. Caz rarisim, până la urmă a fost convins şi a acceptat staţia din Piaţa Romană, care a fost amenajată ulterior. De aceea arată aşa cum este şi acum: cu un peron periculos, cu o lăţime de mai puţin de 1m. Poporul avea acum alte metode de slăbire, asigurate cu generozitate de conducerea de partid şi de stat.
Fragment extras din volumul: Anii ‘80 şi Bucureştenii, Editura Paideia, 2003
Piata Romana iese din tiparul creat de restul statiilor de metrou subterane, mult mai spatioase. Trei caracteristici:
sunt curbe
au latimea de aproximativ un metru
nu au capetele paralele
au dus la incercarea de a gasi o explicatie acestei diferente.
Acest mit este unul care “face haz de necaz” pentru ca in perioada dictaturii ceausiste Republica Socialista Romania se mandrea, in mod oficial, cu o productie agricola extraordinara, in timp ce oamenii aveau dificultati mari in a-si procura hrana necesara de pe o zi pe alta.Discursul oficial al comunistilor este ironizat prin presupusul raspuns dat de Ceausescu, cum ca oamenii s-au cam ingrasat si ar trebui sa mai faca miscare.Teroarea pe care regimul comunist a instituit-o in Romania trece de la forma initiala violenta din primii ani de dupa instaurare, la teroarea impusa prin foame si frig. Dificultatile de procurare a hranei nu mai lasau individului “timpul sau dispozitia sa se preocupe de gasirea unor forme eficiente de participare la administrarea societatii” 37, ceea ce si dorea conducerea comunista.
In sprijinul acestei afirmatii vine si marturia fostului colonel de securitate Ion Pacepa: “Ceauşescu a avut curajul să facă ceea ce ceilalţi conducători est-europeni au fost adesea tentaţi să facă, dar nu au îndrăznit: să-şi trateze clasa muncitoare cu toată duritatea pe care el considera că o merită. Această atitudine tipică s-a putut vedea la construcţia metroului din Bucureşti, unde el a dorit ca staţiile să fie distanţate între ele, pentru că el considera metroul ca fiind doar un mijloc de transportare a muncitorilor de acasă la fabrică sau la punctele de lucru şi înapoi. Cu mare greutate a putut fi convins să permită executarea unei alte staţii în mijlocul oraşului, considerată ca un lux al vieţii urbane.”
Atenţie, urmează timpuri grele!
Pe vremea lui Ceauşescu, prin anii 80, un conducător de metrou, în loc să anunţe staţia ‘Timpuri noi’, a zis: ‘Atenţie, urmează timpuri grele!’. Curând, tipul a fost preluat de băieţii cu ochi albastri.
mit urban trimis de: Raluca Enescu
Cadru general: Mijloc de transport in comun
Cadru specific: Metroul din Bucuresti
Functie: act de curaj si forma de manifestare in cadru totalitar
“Un amestec de resemnare, sublimare a insatisfactiilor, viclenie conjuncturala, melancolie si umor – aceata era recuzita curenta a supravietuirii noastre” (Andrei Plesu 1994 38). Acesta este un exemplu tipic de metoda relativ subtila de a lua in deradere sistemul. Aceste acte, ce aveau loc de cele mai multe ori in familie, dar se rasfrangeau in unele cazuri si asupra cercurilor de prieteni, colegi sau cadre mai largi (ca in exemplul nostru) subliniau nevoia omului de a analiza si judeca vremurile in care traieste si mai ales dadeau iluzia unei anumite libertati. Sunt fara indoiala acte de curaj, riscul de a fi sanctionat fiind destul de mare.
Securistul şi Biletul de RATB
În vremea răposatului Ceauşescu mijloacele de transport erau şi mai aglomerate.Se urcă un domn în tramvai. Controlorii se urcă şi cer biletul. Domnul respectiv se înfurie pentru că nu avea bilet şi începe să ţipe “cum domnule nu vezi ce aglomerat e cum vrei să compostez, nu mai putem trăi în felul ăsta”. La care un domn se desprinde din multime şi îl ia de mână şi îi zice “coborâm la urmatoarea”. Lumea comentează ‘Ia uite Securitatea şi în tramvai’.Când coboară ăla îi spune “ce-ai domnule, că nici eu nu aveam bilet.”
mit urban trimis de oana
In perioada comunista era prezenta mereu frica oamenilor de informatori si ofiteri ai Securitatii. “Ia uite Securitatea si in tramvai!” Aceasta “frica de informatori impunea evitarea anumitor discutii, eliminarea anumitor subiecte” (Radu Clit,p.67). In acest mit este subliniat faptul ca oricat de putin s-ar fi pronuntat cineva impotriva sistemultui (“cum domnule, nu vezi ce aglomeratie, cum vrei sa composez, nu mai putem trai in felul asta”) exista posibilitatea sa fie ridicat de Securitate. Aceasta constituia institutia suprema, responsabila cu raspandirea fricii, ea fiind deasupra oricarei legi si a oricarui regulament scris. Rezultatul fiind alimentarea unei doze considerabile de nesiguranta in randul oamenilor.
cutremur 1977
Varianta I
În cofetăria “Dunărea” cu câteva minute înainte de cutremur a intrat o pereche de îndrăgostiţi şi din cauza aglomeraţiei au cerut voie şi s-au aşezat la o masă cu o altă pereche. Vine cutremuru’…şi-n învălmăşeală, el o apucă pe iubită de mana şi iese cu ea prin geam… blocul “Dunărea” cade…
Când se dezmeticeşte realizează că a luat-o pe prietena celuilalt tînar cu care se aşezaseră la masă.
mit urban trimis de costel
Prima intalnire cu sinistrul, mai exact spus cu urmarile lui - la blocul Dunarea: o uriasa ciuperca de praf, agitatia nebuna a oamenilor imi indicau ca acolo se produsese o nenorocire.
Varianta II
mie mi s-a intamplat ceva asemanator.. tata a luat in brate un coleg de clasa. si-a dat seama abia cand a ajuns afara. s-a intors si dupa mine, dar cutremuru se terminase
mit urban trimis de eugen
Am citit o poveste asemanatoare într-o carte de Ion Baiesu … nu mai stiu daca a fost “Balanta” sau altceva …Nedelcu povesteste cum cutremurul din 1977 i-a schimbat viata … sotia lui a murit într-o cofetarie … el a reusit sa iese crezînd ca o are pe ea de mîna … în timp ce s-a prabusit blocul si-a dat seama ca lînga el statea alta femeie … [pag. 169/170; cartea a fost editata în 1990]
mit urban trimis de martin
(foto: Biserica Enei, in apropierea Blocului Dunarea)
41 Desi a devenit inspiratie pentru un scriitor, aceasta poveste ramane un mit urban, pentru ca are un caracter universal (evidentiat de varianta II). Surprinde o intamplare intr-o situatie de criza, plina de hazard. Ironia este prezenta, facand trimitere la destin. Fara indoiala este o tema de reflectie.
Probe de aer
O legendă aparută probabil în anii ‘60 vorbeşte despre nişte pretinşi specialişti care bântuiau cartierele nou construite din Bucureşti ca să ia ‘probe de aer’. Aceştia, în echipe de câte doi, îmbrăcaţi în uniforme şi cu insigne pe piept, sunau la uşă şi cereau un vas în care să ia aer din locuinţă pentru analize. Plimbau borcanul prin apartament, îi puneau capac şi etichetă, apoi se duceau direct la centrul de colectare a sticlelor unde îl vindeau.
Fragment extras din volumul: Vrajitoarea familiei, Editura Compania, 2003
Acesta este poate, cel mai cunoscut si interesant mit urban romanesc din perioada comunista. A fost cules de insusi Jan Harold Brunvand, teoreticianul folclorului urban, in perioada sederii sale in Romania. 44
Mitul provine dintr-o perioada de rascruce in istoria urbanistica a Bucurestiului : “(…)mai ales pe la mijlocul anilor 60, incepuse sa se atenueze urgia traiului cu < colocatarii>: se construisera noile blocuri (in mare parte <economice>, neconfortabile, dar cel putin ofereau un adapost populatiei crescande si indeosebi stramutate de la sate intru amplificarea <clasei muncitoare>, adica din fabricile mereu in expansiune, dupa programul dorit de Dictator.” 45
In aceste blocuri nou construite populatia care avea prioritate, numita “clasa muncitoare” era o tinta usoara pentru sarlatanii care luau “probe de aer”. O subtilitate a acestui mit ar fi impartirea romanilor in doua categorii: descurcareti si naivi.
Concluzie
Locatiile prezentate in cele cateva exemple primesc o mana de ajutor in pastrarea unor elemente ale semnificatiilor pe care le-au avut intr-un anume moment sau epoca istorica. Locatia poate fi recreata, improspatata prin schimbarea povestilor, acest fapt producandu-se datorita nevoii omului de localizare. Realitatea simbolica completeaza realitatea obiectiva, iar uneori o poate inlocui. Unele legende urmaresc sa defineasca o locatie intr-un mod cat mai particular, cu o istorie si un sistem de valori distincte. Folclorul urban sprijina conturarea amintirilor spatilor largi in spatiile mici.
Bibliografie:
Bird, Elizabeth, 2002, ‘It makes sense to us: Cultural Identity in Local Legends of Place’, Journal of Contemporary Ethnography, 31/519, Sage Publications
Bird, James, 2006, Encyclopedy of Anthropology, Sage Publication
Brunvand, Jan Harold, 2001, Encyclopedia of Urban Legends, ABC-Clio
Buhoiu, Aristide, 1977, Secunde tragice, zile eroice, Editura Junimea
Campion-Vincent, Veronique, 2007, ‘Rumors and Urban Legends’, Diogenes, 54/162
Sage Publications
Choay, Francoise, [1965] 2002, Urbanismul. Utopii si realitati, Bucuresti, Ed.Paideia
DiFonzo, Nicholas si Bordia, Prashant, 2007, ‘Rumor, Gossip and Urban Legends’, Diogenes 54/19 Sage Publications
Durand, Gilbert, 1998, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucuresti, Ed.Univers Enciclopedic
Eliade, Mircea, Mituri, vise si mistere, [1957] 1998, Bucuresti, Ed.Univers Enciclopedic
Eretescu, Constantin, 2003, Vrajitoarea familiei si alte legende ale oraselor lumii de azi, Ed. Compania
Girardet, R., [1986] 1997, Mituri si mitologii politice, Iasi, Ed.Institutul European
Kapferer, J-N, 2006, Zvonurile, Ed. Humanitas
Lewis, J., Filosofia ateismului, conferinta sustinuta la 20 feb.1960
Neculau Adrian (coord), 2004, Viata cotidiana in comunism, Ed. Polirom, Iasi
Nora, Pierre, 1993, Lieux de memoire, Paris, Ed.Gallimard.
Olteanu, Radu, 2002, BUCURESTI, in DATE si intamplari – Ed. Paideia,
Renard, Jean-Bruno, 2004, Entre Faits Divers Et Mithes: Les Legendes Urbaines, Religiologiques 10
Comentários