Hans J. Morgenthau, Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace, Fifth Edition, Revised, New York: Alfred A. Knopf, 1978, pp. 4-15
Morgenthau enunta sase principii ale realismului politic.
1. Politica si in general societatea decurg din legile naturii umane. Legile obiective vor fi reflectate de o teorie rationala, distingandu-se intre fapta certa, luminata de ratiune, si judecata subiectiva, ca prejudecata ori ilustrare a dorintelor.
Natura umana nu s-a schimbat din antichitate pana azi, de aceea nici teoriile vechi nu sunt demodate – cea a echilibrului puterii se mentine de secole. Prezentul nu e neaparat superior trecutului; un argument corect ar trebui sa treaca testul ratiunii si al experientei.
Pentru realism, metoda conduce la examinarea faptelor si a consecintelor acestora. Caracterul unei politici straine se observa doar din cercetarea actelor politice si a rezultatelor. Ele ne clarifica ce obiective a avut politicianul. Totusi, examinarea are nevoie de o grila, o harta interpretativa, prin care ne situam in pozitia actorului politic, in contextul sau de actiune si ne gandim ce solutie rationala ar alege.
2. Realismul politic are la baza conceptul de interes definit in termeni de putere. Prin el politicul devine o sfera autonoma, detasata de economic, etic, estetic sau religios. Omul de stat gandeste potrivit interesului de putere; actele sale devin inteligibile. O politica consecventa precum a Statelor Unite, ori a Marii Britanii, devine clara indiferent de aspectele morale sau intelectuale ale diferitilor oameni de stat. Teoria realista ne pazeste de doua greseli: explicatia pe baza motivelor politicianului si aceea a preferintelor ideologice.
Motivatia interioara a unui politician nu o vom cunoaste usor. Adesea, intre calitatea motivatiei si calitatea rezultatelor unei politici exista o diferenta clara. Nu moralitatea motivelor ne atrage atentia, cat moralitatea actelor savarsite. Politicile impaciuitoare ale lui Chamberlain au rezultat dintr-o motivatie pacifista, insa au provocat in final sosirea celui de-al doilea razboi mondial. Motivele bune garanteaza impotriva politicilor intentionat rele, dar nu evita consecintele nedorite.
A doua eroare explica actiunile unui om de stat prin filosofia si simpatiile sale politice. Dar aceste simpatii se adreseaza suportului popular. A actiona dupa dorinta personala este altceva decat a urma interesul oficial. Realismul politic nu presupune indiferenta fata de principiile morale, insa distinge intre lucruri dezirabile si lucruri posibile sub anumite circumstante de loc si timp. Uneori, apelul la emotivitatea publicului afecteaza chiar rationalitatea actului politic, dar teoria realista considera situatia ca pe o exceptie.
Realismul politic are forma teoretica, dar si normativa, considerand ca o politica externa rationala minimizeaza riscurile si maximizeaza beneficiile – cerintele de prudenta si succes. Desi o balanta perfecta a puterilor nu se gaseste in realitate, situatia existenta se poate explica prin compararea ei cu acest ideal-tip.
3. Conceptul interesului de putere este o categorie universala, dar continutul sau nu e fixat pentru totdeauna. Virtutea conduce spre fapte dezinteresate, dar ele nu au continuitate: putini oameni sunt capabili de sacrificiu continuu. Interesul domina actiunile, nu ideile, si acestea din urma doar arata calea de urmat pentru interese. Totusi, contextul politic si cultural influenteaza tipul de interes.
Legatura dintre interesul politic si statul national s-a creat in cursul istoriei, si la fel va disparea. Unitati mai vaste pot inlocui natiunile ca raspuns la progresul tehnic si la cerintele morale actuale.
4. Realismul politic e constient de semnificatia morala a actului politic. El nu doreste deprecierea legii morale dar respinge o morala abstracta, universala. Individul isi permite sa proclame dreptatea ca ideal, indiferent de consecinte, dar un stat nu o va face in numele atator oameni. Individul are dreptul de a se sacrifica pentru un tel, dar statul va fi prudent. Nu poate exista moralitate politica fara prudenta.
5. Realismul politic respinge legatura dintre aspiratiile morale ale unei natiuni anume si legile ce guverneaza Universul. Intre a spune ca natiunile sunt judecate de Dumnezeu si a crede ca Dumnezeu este de partea unei natiuni oarecare este o diferenta. Mandria reprezinta pacatul ce ii ameninta pe conducatori. Interesul de putere ne salveaza de excesele morale, intrucat presupune judecarea celorlalte natiuni dupa cum este judecata natiunea noastra.
6. Realismul politic sustine autonomia sferei politice; politicianul se conduce dupa interesul de putere, economistul gandeste in termeni de bunastare, avocatul conform legilor de drept, iar moralistul cu ajutorul principiilor morale. Politicianul este constient de existenta a diferite standarde de judecata, dar si le subordoneaza celor politice. Pentru el, omul real poseda o natura plurala, compusa dintr-un “om politic”, unul “moral”, “religios”. Daca ar fi doar “politic”, omul s-ar asemana unei fiare. Fiind numai “moral”, individul nu ar avea deloc prudenta. A intelege fiecare latura presupune a privi omul ca si cum ar poseda numai latura respectiva.